Începutul secolului al XX-lea a marcat o nouă etapă de dezvoltare a feminismului în diverse țări. Această tendință s-a manifestat și în România, unde Bucureștiul a devenit un centru al diferitelor comunități feminine care luptau pentru egalitatea de gen. În acest articol, vă prezentăm povestea unei femei care a devenit una dintre cele mai marcante reprezentante ale mișcării feministe din țară, Isabela Sadoveanu-Evan. Mai multe despre femeile politicieni din București citiți în articolul nostru pe bucharestka.eu.
Biografie
Isabela s-a născut în regiunea istorică a Moldovei (Bacău). Părinții ei, Gheorghe Grigore și Eleonora Morun, erau unchiul și mătușa socialistului Vasile Morun, astfel că Isabela a crescut într-un mediu profund politizat. Isabela a fost o copilă nedorită și a fost adoptată ulterior de o altă familie. Poeta a urmat școala în Bacău, iar mai târziu a fost trimisă la un internat în Iași, unde a început lupta sa socială activă, frecventând un cerc cultural de stânga și explorând diverse teme sociale.
Mai târziu, a început să frecventeze cercul literar al poetului Beldiceanu. Debutul său politic a avut loc în 1890, când poezia sa a fost publicată într-o revistă literară renumită. În această perioadă, a lucrat ca învățătoare la o școală de zi pentru fete.
Ulterior, Isabela s-a mutat la București, unde a participat la cel de-al doilea congres al Partidului Social Democrat al Muncitorilor din România. Prin legăturile literare, a reușit să îl cunoască pe Ion Caragiale, Alexandru Vlahuță și Barbu Ștefănescu-Delavrancea, dar și pe sociologul și socialistul Constantin Dobrogeanu-Gherea, pe care l-a descris drept o persoană care emana calm și împăcare.
Isabela a studiat filozofia la Universitatea din București.
Isabela și Poporanismul
Poporanismul este o ideologie naționalistă de stânga din România, care propunea ca economia națională să se bazeze pe agricultură, iar țara să fie o „națiune de țărani”.
În 1898, Isabela s-a căsătorit cu Alexandru Sadoveanu, fratele mai mare al scriitorului Mihail Sadoveanu. Împreună s-au mutat la București, unde Isabela a devenit educatoare. Atunci a aderat la mișcarea poporanistă și a devenit discipola lui Garabet Ibrăileanu, fiind interesată în mod special de abordarea raționalistă asupra literaturii.
În viziunea ei, Isabela combina naționalismul etnic și tradiționalismul cu esteticismul. Ca cercetătoare în literatură, susținea recunoașterea simbolismului ca fenomen cultural.
În anii 1910, Isabela s-a apropiat de Partidul Național Liberal.
Nașterea ideilor feministe ale Isabelei
În 1912, Isabela a început să studieze la Institutul Rousseau din Geneva. La întoarcerea în România, a început să predea la Școala „Elena Cuza” din București, aplicând metoda Montessori, axată pe dezvoltarea intereselor naturale ale elevilor. De asemenea, considera lectura o bază esențială pentru o educație de calitate.
Mai târziu, Isabela a deschis propria școală pentru educatoare și a devenit inspectoare de limbă română în grădinițe. A publicat câteva tratate academice importante.
Activismul său feminist a început odată cu aderarea la Asociația „Ajutor” din București. Potrivit Isabelei, organizația era dedicată sprijinirii femeilor care trăiesc din propria muncă, dar în realitate aceasta era un centru pentru femei implicate politic și bărbați pro-feministi.
Activitatea feministă și ultimii ani de viață
În perioada în care ideile fasciste se răspândeau în Europa, Isabela a decis să își combine convingerile feministe cu lupta antifascistă. A participat la activitățile „Frontului Feminin”, care proteja femeile de pericolele ideologiei de extremă dreaptă. Acest front avea o orientare marxistă, iar ideea principală era dreptul femeii la muncă.
Isabela a reprezentat activ ideile feministe ale României la congresele Alianței Internaționale a Femeilor. În perioada interbelică, a adoptat o abordare gradualistă privind dreptul de vot al femeilor și a studiat legătura dintre eugenie și feminism.
În 1937, Isabela a început să scrie articole despre feminism în presă, abordând subiecte precum mișcarea sufragetelor, International Soroptimist și idei de auto-ajutor pe care încerca să le popularizeze în țară.
În același an, a publicat un articol dedicat pacifistului Jean Jaurès, care a fost victima naționaliștilor în timpul Primului Război Mondial. Mai târziu, a renunțat la activitatea didactică și s-a dedicat complet muncii editoriale și jurnalistice.
Isabela Sadoveanu-Evan a murit la 6 august 1941.
Potrivit unor cunoscuți, Isabela era o „femeie cerebrală”. Monografia cu același nume a fost publicată despre ea, iar Cornelia Ștefănescu a remarcat că Isabela avea un spirit curajos, virtuți neclintite și era o cercetătoare importantă în literatură, artă, educație și ideologie. Susținătorii Isabelei încearcă să popularizeze contribuțiile sale la cultura română, considerând că este pe nedrept ignorată de societate.
Isabela este un exemplu de femeie puternică, cu o poziție civică activă. Ea a rămas alături de țara sa în vremuri dificile și a continuat să promoveze ideile feministe.